loader image

Unde trebuie montat detectorul de gaz

Un detector de gaz eficient este unul de calitate și care a fost montat corect în încăperea în care există posibilitatea scăpării de gaz, precum o bucătărie sau o cameră tehnică.

Gazul metan este mai ușor decât aerul, de aceea se va ridica și va avea tendința să umple întregul volum situat deasupra punctului în care există scăpări. 

Așadar, detectorul de gaz trebuie instalat la circa 30 cm de tavan, obligatoriu în încăperile cu aragaz/centrale termice, în special dacă respectiva cameră este prevazută cu geamuri mai groase de 4 mm, de tip securizat sau termopan. 

Chiar dacă nu putem oferi indicații exacte pentru toate tipurile de camere, există niște recomandări pe care este bine să le respectăm:

  • Este important să avem acces facil, măcar vizual, la toți indicatorii luminoși ai detectorului de gaz;
  • Dacă montați un detector de gaz pe plafon, acesta ar trebui să fie la o distanță de minim 30 cm de orice perete. În cazul tavanelor înclinate, detectoarele ar trebui instalate în cel mai înalt punct;
  • Detectorul trebuie să fie la o distanță pe orizontală între 1 m și 4 m față de orice sursă potențială.

Detectoarele de gaz sunt acompaniate de o electrovalvă sau electroventil care sunt montate pe conducta de alimentare și care întrerupe alimentarea în momentul în care primește un impuls de la detectorul de gaz.

Retineți că un detector de gaz nu este un detector de fum. Este necesar să instalați tipul de detector potrivit pentru necesitățile locuinței dvs.

Unde să nu montați detectoarele de gaz

Iată unde nu ar trebui să instalați un detector de gaz, deoarece eficacitatea lui va fi mult diminuată sau aproape inexistentă.

În primul rând, nu se montează în spații închise, fie într-un dulap sau după o perdea, acolo unde aerul ajunge cu dificultate. 

Vom evita de asemenea să montăm detectoare de gaz lângă uși sau ferestre, lângă hote sau alte guri de ventilație. Toate acestea vor mișca aerul din jurul senzorului, iar concentrația de gaz poate să nu mai fie înregistrată corect. 

De asemenea, și în locurile în care există diferențe mari de temperatură, chiar și sub pragul de îngheț, sau, dimpotrivă, foarte înalte, ar trebui să evităm montarea detectoarelor de gaz.

Nu instalați detectoarele nici deasupra aragazelor, deoarece dacă apar mici scăpări de gaz (inițiate de la pornire), detectorul poate genera alarme false.

Alte sfaturi utile privind funcționarea detectoarelor de gaz

Un detector de gaz murdar, îmbâcsit de grăsime sau plin de praf, va avea o eficiență foarte scăzută în captarea gazelor. De asemenea, când zugraviți protejați cât mai mult dispozitivul, deoarece vopseaua aplicată peste el îl poate strica.

Testați detectorul de gaz conform instrucțiunilor producătorului, de obicei o dată pe lună, pentru a vă asigura că funcționează corect. Cele mai multe modele funcționează la o sursă de curent și va indica un led verde dacă aparatul este în parametri.

Verifică durata de viață a senzorului, așa cum este specificată de producător (de obicei 5-10 ani). Înlocuiește detectorul la sfârșitul acestei perioade.

Învață și practică pașii de urgență pe care trebuie să îi urmezi în caz de alarmă, cum ar fi aerisirea încăperii, oprirea alimentării cu gaz, evacuarea imediată a spațiului și apelarea serviciilor de urgență.

Montarea detectorului de gaze este o obligație legală în România. Apelați la 2C INSTAL, o firmă autorizată ANRE, pentru a vă ajuta cu servicii integrate privind achiziția, montarea și verificarea detectoarelor și instalațiilor de gaze.

Calea Griviței nr. 347, sector 1, București

Program: Luni - Vineri, 8.00 - 16.00

office@2cinstal.ro

Alte informații

Termeni și condiții

Politica de confidențialitate


Temporar această secțiune este în construcție. Mulțumim pentru interes și vă invităm să reveniți!

Copyright © 2024 | 2C INSTAL GAZ BUSINESS SRL